Matei 23:1-39 | Itinerar Biblic | Episodul 93

Itinerar Biblic

Dragi prieteni, înainte de a ne lansa în capitolul 23 al evangheliei după Matei, aș vrea să mai spun o dată că Dumnezeu nu așteaptă atât respectarea unor reguli și principii religioase, ci mai degrabă angajarea noastră într-o relaţie vie cu El, dinamică și reverentă. Asta a încercat și Domnul Isus să conștientizeze poporul până în ultimele clipe ale lucrării Sale publice. Principalul obstacol erau însă tocmai cei ce trebuiau să-L înțeleagă și să-L sprijine cel mai mult: Fariseii, cărturarii, preoții cei mai de seamă și bătrânii poporului – care Îl urau pentru că Domnul Isus îi vedea și-I făcea să se vadă aşa cum erau în realitate, și nu cum le plăcea lor să se creadă. Deci, dacă suntem drastici cu fariseii și liderii evrei, să ne uităm bine și la noi! Să luăm seama deci la ce le spune Domnul Isus acestor oameni, pentru ca Duhul Sfânt să poată lucra și asimila voia lui Dumnezeu și în vieţile noastre.

Acest capitol 23 încheie practic confruntarea dintre Domnul Isus şi conducătorii religioşi. Mântuitorul avertizează mulţimile cu privire la liderii lor, pe care-i denunţă în termeni inconfundabili. Acum ies din gura Domnului cele mai usturătoare cuvinte folosite vreodată de El! Este un discurs virulent, dar nu singurul discurs din această cea mai plină zi din ultima săptămână de viață a Domnului! Iar condamnarea publică a liderilor religioși a avut loc la Templu, în timpul derulării ultimelor ceasuri ale învățăturii publice a Mântuitorului.

Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturariişi fariseii şed pe scaunul lui Moise.” (Mat. 23:1–2)

Conducătorii religioşi deţineau poziţii de autoritate, controlând interpretarea și utilizarea Scripturilor Vechiului Testament. Ei practic abuzau de funcție! Ocupau cam aceeaşi poziţie precum conducătorii bisericilor din zilele noastre, de la care și semenii noștri așteaptă înțelegerea și livrarea adevărului.

Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci eizic, dar nu fac. (Mat. 23:3)

Adică, faceţi după cum vă învaţă ei din Scripturi, dar nu urmaţi exemplul lor, pentru că fariseii și cărturarii evrei nu trăiau perseverent după Cuvântul lui Dumnezeu.

Ascultaţi acest comentariu trist la adresa conducătorilor religioşi:

Eileagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le facpentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşifac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblădupă locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!” (Mat. 23:4–7)

Conducătorii sunt oameni care se-mpăunează cu diplome și titluri. Le plăcea și le place să fie recunoscuţi. Le plăcea și le place să poarte veşminte alese şi să îndeplinească ritualuri care îi departajau de oamenii de rând şi care atrăgeau atenţia asupra poziţiei lor înalte. Domnul nostru condamnă toate acestea.

Voisă nu vă numiţi Rabi! FiindcăUnul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. (Mat. 23:8)

„Rabi” înseamnă învăţător. În biserică, desigur că li se cuvine respect şi apreciere păstorilor, presbiterilor, învățătorilor – dar și ei sunt oameni, din rândul frăţietății.

Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul. (Mat. 23:9–10)

„Părinte” este cel care dă viaţă. Să îl numeşti pe un om „părinte” în chestiuni spirituale înseamnă să îl pui în locul lui Dumnezeu, care dă viaţă spirituală. Aceasta este blasfemie. Doar Dumnezeu-Tatăl dă viaţă! „Dascăl” este cel aflat în poziţie de autoritate. Noi ştim că Hristos e Cel aflat în poziţie de autoritate, în calitate de Cap al Bisericii de astăzi!

Celmai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricinese va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat. (Mat. 23:11–12)

Dacă vrei să ajungi, și să fii socotit, cel mai mare, atunci slujește-i smerit pe toți!

Și acum începe canonada hristică, și vom fi surprinși să constatăm limbajul dur, fără menajamente folosit de blândul Isus în discursul Său demascator la adresa liderilor religioși. Niciun profet din Vechiul Testament nu a denunţat păcatul și formalismul aşa cum o face Domnul Isus.

Trebuie să vă spun că mi s-a-ntâmplat să constat că există așa-numiți predicatori liberali care nici măcar nu ştiau că această condamnare există în Biblie – deci nu-și citiseră nici măcar o dată cu atenție toată Biblia! Persistă în zilele noastre o înţelegere greşită cu privire la identitatea Domnului Isus. Liberalismul dă impresia că El nu a vorbit decât despre dragoste. Într-o mulțime care participa la un marş de protest, am văzut niște pancarte pe care scria „Isus Da, Biserica Nu.” Altădată am auzit un senator accentuând foarte mult acest lucru, susţinând că Biserica iscă discuții, că această generaţie Îl vrea pe Isus, dar nu vrea s-audă de Biserică! Poate că sunt de acord că, la modul general, Biserica nu e la cel mai optim nivel, dar problema principală este că oamenii înţeleg total greşit identitatea lui Isus. El nu este „copilul iubirii” aşa cum îl consideră liberalii. Da, El îi iubeşte pe păcătoşi, da – El a murit pentru păcătoşi... dar, de asemenea, El îi va și judeca pe păcătoşi! Trebuie să avem o concepţie totală și corectă despre El. Isus Hristos este înţeles greşit în zilele noastre!

Concepţia cea mai răspândită cu privire la Domnul Isus nici măcar nu este una biblică. De exemplu, i-am pus unui predicator liberal următoarea întrebare: „Isus, cel în care crezi tu, S-a născut din fecioară?” El mi-a răspuns: „Nu.” „A murit El pe cruce pentru păcatele lumii?” „Nu.” „A înviat El în trup din mormânt?” „Nu.” „Ei bine, aş vrea să ştiu unde Îşi are originea acest Isus. Nu există niciun document care să ateste că acest Isus ar fi trăit în primul secol. Singurele documente pe care le avem vorbesc despre Isus Cel născut din fecioară, care a înfăptuit minuni, care a murit pentru păcatele lumii, care a înviat din morţi, care S-a înălţat la cer şi care Se va întoarce pe acest pământ ca Judecător!”

Prietene, acest Isus nu este cunoscut la modul general astăzi, şi totuşi, El este singurul Isus Hristos care a trăit vreodată. Celălalt este o născocire a imaginaţiei. Ascultaţi-L pe Isus cel real care nu se dă în lături să folosească un limbaj dur, întru demascare...

Vaide voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. (Mat. 23:13)

Domnul foloseşte termenul vai de opt ori în această secţiune şi îi numeşte făţarnici pe cărturari şi farisei de şapte ori. El îi acuză că blochează calea spre cer prin conducerea lor falsă. Iar apoi ia în derâdere cuvântările lungi din rugăciunile lor, care ar fi trebuit să le mascheze necinstea și lipsa de îndurare

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru căvoi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. (Mat. 23:14-15)

O, erau extraordinari când venea vorba despre a face gesturi demonstrative, despre ritualistică exterioară și despre râvnă fără pricepere și fond – care nu aduceau pe nimeni la Dumnezeu. Pentru că niciunul dintre convertiţii lor nu era, de fapt, născut din nou!

Vai de voi, povăţuitoriorbi, care ziceţi: „Dacă jură cinevape Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sauTemplul, care sfinţeşte aurul? „Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.” Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? (Mat. 23:16–19)

Discuția detaliată și scrupuloasă asupra validității jurămintelor era o preocupare caracteristică genului de legalism pe care-L denunță Domnul și care arată sistemul deformat de valori al învățaților evrei ai vremii – dintre care majoritatea se pierdeau în detalii absurde. Domnul vrea să-i conștientizeze că adesea teologiei extrem de virtuoase îi lipsește reverența față de Dumnezeu! (Mat. 23:20–22)

Deci cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui; cine jură pe Templu jură pe el şi pe Cel celocuieşte în el; Şi cine jură pe cer jură pe scaunul de domnieal lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.

Aprope de neconceput pentru învățați riguroși și aparent loiali Legii, Fariseii ajunseseră să afirme că dacă jurai pe Templu sau pe altar, nu erai obligat să îţi ţii jurământul. Dar dacă jurai pe aurul templului sau pe darul de pe altar, jurământul era obligatoriu. Un condamnabil accent pe lucrurile materiale, în disprețul scopului spiritual pentru care ele trebuiau folosite. Perfect justificată deci riposta dură a Domnului nostru:

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru căvoi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcutecele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Mat. 23:23)

Ei erau meticuloşi în ceea ce priveşte zeciuiala din cele mai neînsemnate plante, precum menta, mărarul şi chimenul. Vi-i puteţi imagina pe aceşti cărturari măsurând menta sau mărarul strânse de pe micile parcele de pe lângă casă, doar ca să pozeze în riguroși practicanți ai zeciuielii? Ce stricţi erau în chestiunile neînsemnate! Dar Domnul nostru îi apostrofează tranșant: „Hei, aţi uitat chestiunile cele mai importante!” Şi tocmai acestea i-ar fi călăuzit pe oameni la Persoana lui Hristos.

Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! (Mat. 23:24)

Vi se pare că acest verset este ironic? Mie da, şi dacă aş fi fost de faţă atunci când Isus a spus asta, probabil că aş fi râs – desigur, dacă nu aş fi fost unul dintre cei cărora li Se adresase Domnul. El a fost cât se poate de serios, dar probabil că mulţi vor fi râs, îndeosebi cei care îi cunoşteau îndeaproape pe conducătorii religioşi.

Există și azi atâția oameni care exagerează în lucrurile mărunte. N-am să uit o doamnă care obişnuia să combată vehement utilizarea rujului. Ea credea că este un păcat teribil, dar trebuie să știți că avea cea mai rea limbă din câte am auzit eu. Dar ea credea că nu limba ei, ci rujul era grozăvia. Sincer, vopseaua bârfei de pe vârful limbii – îndeosebi dacă este folosită pentru a înnegri reputaţia cuiva – este mult mai rea decât vopseaua de pe buze. Este uimitor cum pot oamenii să se înșele, strecurând ţânţarul şi înghițind cămila!

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru căvoi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. (Mat. 23:25)

Cel de-al cincilea vai țintește accentul pe care-l puneau fariseii pe aspectele exterioare. Poate fi o atenționare utilă și Bisericii din zilele noastre, atât de preocupată să cureţe exteriorul paharelor și vaselor – foarte atenți la liturghie, la îndeplinirea riguroasă a ceremonialelor... preocupați să aibă cel mai bun echipament, toate condițiile asigurate... În care se vorbește așa de frumos, totul dă bine în exterior, dar în interior nu e luptă cu păcatul, nu e pocăință... În cele mai multe cazuri nici măcar nu le place cuvântul păcat. Nicio ceremonie exterioară nu poate să cureţe stricăciunea interioară! Fariseii înlocuiau realitatea cu ritualul, credinţa cu forma şi pe Dumnezeu cu liturghia. Vai și de noi, dacă facem la fel!

Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. (Mat. 23:26)

Să nu înţelegeţi greşit. Domnul nu afirmă că nu trebuie să existe curățenie exterioară! Dar creezi imagini false și impresii greşite dacă interiorul este murdar, iar exteriorul nu. Trebuie să începi de la interior. Domnul de acolo începe transformarea!

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru căvoi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. (Mat. 23:27)

Pentru mine, asta este cea mai înspăimântătoare figură de stil folosită de Domnul nostru. Aşa cum am spus mai devreme, paharul şi farfuria, curate la exterior şi murdare la interior, descriu biserica obişnuită din zilele noastre. Dar mă tem că această metaforă a mormântului îl descrie pe omul obişnuit care frecventează biserica – frumos la exterior, dar la interior mort în greşeli şi păcate. Are o formă de evlavie, dar îi anulează puterea de a-l face o făptură nouă în Hristos. Prietene, dacă nu eşti un om născut din nou, faptul de a fi membru într-o biserică nu are absolut nicio valoare, nu este nimic altceva decât ipocrizie. Când citesc că peste jumătate din populaţia Statelor Unite se declară membri ai unei biserici, mă întreb de ce în locurile publice, văd mulțimi de oameni bând, fumând, privind sau spunând lucruri murdare. Așa de multe morminte văruite în jurul nostru, nu?! Zombi spirituali, morţi în greşelile şi păcatele lor – și totuși crezând că trăiesc!

Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. (Mat. 23:28)

O, cum îi dă pe față pe conducătorii religioşi! Şi ei chiar merită să fie denunţaţi mai mult decât ceilalţi. Prietene, dacă în comunitatea ta există o biserică care propovăduieşte Biblia şi un predicator care crede această Carte şi încearcă să o predice, pentru Numele lui Dumnezeu, stai alături de el în aceste zile. Are nevoie de tine, iar tu ai nevoie de el. O, câtă nevoie avem de oameni care cred Cuvântul lui Dumnezeu şi care îl trăiesc!

Și să nu credeți că Domnul a terminat! (Mat. 23:29–32)

Vaide voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.” Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţifiii celor ce au omorât pe proroci. Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri!

Şi noi facem acelaşi lucru în zilele noastre. Oameni mari ai lui Dumnezeu care sunt onoraţi astăzi, predicatori, evanghelişti, misionari – au fost denunţaţi şi ridiculizaţi de cei din generaţia lor; aşa s-a întâmplat cu Spurgeon, Moody, Torrey şi mulţi alţii. Cu siguranţă Domnul nostru cunoştea natura omenească, și că ea nu se schimbă. „Zidiţi mormintele pentru a-i comemora pe prooroci, după ce aceştia mor, şi împodobiţi mormintele celor neprihăniţi! Voi umpleţi măsura părinţilor voştri.” Aceiaşi conducători religioşi care îi onorau pe prorocii din trecut aveau să oblige Roma în curând să Îl răstignească pe Fiul lui Dumnezeu, care le vorbea.

Și-acum, încă o mustrare și-o atenționare care vă vor îngheţa sufletul:

Şerpi, puide năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? (Mat. 23:33)

Vă puteţi închipui un limbaj mai dur decât acesta? Ce vrea să spună Isus când îi numeşte pui de năpârci? Că ei sunt descendenții şerpilor, între altele o imagine a lui Satan! Aceste cuvinte sunt devastatoare și pentru doctrinele condamnabile: a fraternităţii universale a omului şi a paternităţii universale a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e Tatăl tău, dacă l-ai respins pe Isus Hristos. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Singura cale de a deveni un copil al lui Dumnezeu este să-L primeşti pe Hristos și să te-ncrezi în El.

În aceste versete din Matei, Domnul vorbeşte în termeni de rară duritate. POste fi ceva prea greu de primit de gândirea liberală, permisivă și relativă de azi. Dar Isus Hristos n-a venit să instaureze armonia și iubirea univerale, cel puțin nu deocamdată! El a venit pe pământ ca să moară pentru păcatele tale – pentru că te-a iubit! Iar dacă Îl respingi, cel ce a vrut și putea să fie Mântuitorul tău, devine Judecătorul tău.

De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Peunii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate; casă vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de lasângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar. (Mat. 23:34–35)

Se pare că uciderea lui Zaharia era un eveniment relativ recent – deși detaliile date de Domnul indică spre prorocul Zaharia, ce murise cu vreo 400 de ani în urmă. Domnul vrea să afirme însă foarte clar că Dumnezeu va judeca pe Israel pentru cum i-a tratat pe cei neprihăniţi. Cu siguranţă, El contrazice filosofia contemporană potrivit căreia, în cele din urmă, toţi vor fi mântuiţi. Isus spune că NU – iată unii care nu vor fi mântuiţi: persecutorii!

Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta. (Mat. 23:36)

Isus prezice distrugerea Ierusalimului în anul 70 d. Hr. În mod straniu (având în vedere tonul folosit până atunci), dar în total acord cu inima Lui plină de îndurare, Cel care exectase acea canonadă la adresa liderilor religioși, pe care-i denunţase vehement, plânge acum pentru Ierusalim.

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şiucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie. (Mat. 23:37–38)

Ierusalimul Îl respinsese în repetate rânduri, inclusiv în așa-zisa „intrare triumfală”, iar Isus informează cu durere acum Ierusalimul că insensibilitatea și respingerea arătate la chemările și cercetarea lui Dumnezeu îi atrage judecata și nimicirea! Pentru că-i iubește pe ai Săi, și pentru că știe ce judecată va veni peste cetate și locuitori, plânge.

În zilele lui Dwight L. Moody s-a spus despre el că era singurul om în viaţă care ar trebui să predice despre iad, pentru că o făcea cu foarte multă compasiune. Sunt sigur că la fel a pronunţat și Domnul nostru aceste vai-uri, cu inima frântă. Vă amintiţi că unii oameni credeau că El este Ieremia, deoarece, deşi rostise cele mai dure acuze din Vechiul Testament, și el plânsese pentru popor. Eu cred că astăzi nu ar trebui să facem învinuiri dacă nu suntem, personal, mişcaţi de soarta celor învinuiți, și gata să ne implicăm!

Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântateste Cel ce vine în Numele Domnului!” (Mat. 23:39)

Nu doar că liderii religioşi au fost şocaţi, dar şi apostolii Lui au fost şocaţi. Li se părea că evenimentele iau o turnură ciudată. Se aşteptau ca El să-şi instaureze Împărăţia, cu capitala la Ierusalim. Dar acum El spune că le va rămâne casa pustie şi că nu îl vor mai vedea până când vor spune: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului.” Deşi este pe drum spre cruce, Isus îi asigură că Se va întoarce, şi aceea va fi intrarea Sa triumfală!

În mod evident, Împărăţia este amânată. Poate că mulţi vor obiecta faţă de această învăţătură, dar mai bine ar obiecta faţă de limbajul folosit de Domnul, să vedem dacă le dă mâna... El le spune clar ucenicilor Săi că nu Îşi va instaura Împărăţia aici pe pământ, de data aceasta, dar că va reveni pentru a o face. Asta înseamnă că Împărăţia este amânată, nu-i aşa? Apostolii au fost surprinşi şi dezamăgiţi de ideea unei amânări, aşa că vin la Isus cu trei întrebări... de care ne vom ocupa însă data viitoare!

Rămâneți cu bine, și pe curând deci – dacă va voi Dumnezeu!